Asigurare.md Logo - Portal de Asigurari
Despre asigurări Piaţa asigurărilor Analitică Legislaţie Cariere Job Consultaţii
Acasa           Harta site-ului
      romana |



PartnersPartners

Colaborarea cu specialiştii economiseşte timp şi bani

Outsourcing (utilizarea resurselor externe) e aceiaşi diviziune a muncii, numai că la un nivel profesionist mult mai înalt, capabil să ridice competitivitatea businessului. Transferul unor funcţii către companii specializate, poate să ofere economii considerabile unei societăţi comerciale. Multe companii, indiferent de domeniul în care activează şi volumul de afaceri, la un moment anumit se confruntă cu o situaţie, cînd sunt nevoite să aloce resurse financiare şi materiale considerabile pentru a soluţiona sarcini, ce nu ţin de activitatea lor de bază. Cheltuielile făcute pentru soluţionarea problemelor, îndeplinirea anumitor sarcini, pot fi diminuate, aceste procese fiind transmise la outsourcing. Am putea defini pe scurt noţiunea dată, ca delegarea unor funcţii străine profilului companiei sau a unor funcţii neeficiente, dar pe de altă parte necesare pentru activitatea companiei, altor companii externe, ce pot îndeplini aceste funcţii mult mai eficient şi calitativ.

Se evidenţiază outsourcingul business proceselor -delegarea funcţiilor secundare ale unei firme, de producere - transmiterea unui segment al procesului de producţie, geografic - transferul unui segment al afacerii pe o perioadă lungă în ţări cu costuri mici de producţie.

Ultimii 20 ani au demonstrat că outsourcingul business proceselor constituie o metodă eficientă cu o dezvoltare rapidă în ceea ce priveşte optimizarea activităţii întreprinderilor (firmelor), în special în domeniile evidenţei contabile şi a finanţelor. Conform revistei Fortune, minim 90% din companii apelează la outsourcing pentru administrarea măcar a unui business proces. Astfel de companii ca Toyota, Honda, Chrysler, deleghează în exterior pînă la 70% din business procesele sale.

Plusuri şi minusuri

Principiul de bază al outsourcing-ului este: ceea din ce compania face bani ea va îndeplini singură, iar pentru realizarea funcţiilor secundare (nu de profil) se va angaja o companie specializată. Există trei motive pentru care se apelează la outsourcing : dorinţa de a se concentra asupra genului de activitate de bază, de a ridica calitatea executării proceselor secundare a afacerii, de a micşora cheltuielile pentru realizarea acestor procese secundare. Cum a spus F.Cotler: încredinţaţi altora ceea, ce ei pot să facă mai simplu şi ieftin. Formularea laureatului premiului Nobel Ronald Couz eficienţa organizaţiei scade cînd costul unei tranzacţii interne devine egală cu costul tranzacţiei externe.

Ce obţine compania transferînd unele funcţii la outsourcing?

În primul rînd: activitatea devine mai eficientă în rezultatul redistribuirii resurselor ce erau utilizate mai înainte pe direcţii secundare. În al doilea rînd: se utilizează (benificiază) experienţa profesională a companiei de outsourcing, experienţă acumulată la soluţionarea sarcinilor analogice. În al treilea rînd: se obţine un efect pozitiv- structurizarea businessului.

Dar acest model poartă şi unele riscuri. Printre acestea sau evidenţiat următoarele:

  1. Scurgerea informaţiei din companie;

  2. Nu sunt determinate clar scopurile şi sarcinile;

  3. Servicii necalitative;

A elimina acestea riscuri e posibil prin încheierea unui contract corect, cu indicarea în mod expres a nivelului de deservire, a serviciilor ce trebuie prestate, condiţiile şi termenii de prestare a acestor servicii, modul de remunerare, sancţiuni. O companie solidă de outsourcing îşi asumă în totalitate responsabilitatea pentru executarea lucrărilor, serviciilor (proiectului). Astfel compania beneficiară, permite companiei outsourcing să-şi aleagă singur, mijloacele şi metodele de lucru, dar păstrează controlul general asupra procesului. E important ca compania outsourcing să deţină contract de asigurare a activităţii profesionale.

Firmele moldoveneşti nu prea apelează la outsourcing , excepţie fiind doar cîteva direcţii (domenii) - contabilitatea, serviciul juridic, mai puţin PR şi sectorul resurse umane. Nu toţi au curajul să transmită în mîini străine o parte din business (de fapt informaţia confidenţială). Majoritatea managerilor autohtoni consideră, dacă procesele afacerii decurg în interiorul companiei, ele pot fi controlate mai uşor, şi mai ieftin , dar în realitate mai ieftin nu echivalează cu calitativ, eficient, operativ şi o economie mică se soldează în rezultat cu efecte nedorite (pierderi financiare considerabile).

Sloganul daca vrei să fie făcut bine, fă-o singur are drept la viaţă, însă în realităţile businessului contemporan aceasta duce la o revenire la gospodăria naturală (feudalism) şi înfrîngere în lupta concurenţială.

Serviciul de outsourcing poate fi puţin mai scump la prima vedere, însă e mai ieftin decît să creaţi o structură internă proprie, în plus obţineţi economie de timp şi efort, iar timpul în business, după cum se ştie, costă bani.

Dezvoltarea outsourcing-ului în Moldova este frînat de mentalitatea şi nivelul jos al manage-mentului. Puţine societăţi comerciale au calculat efectul implimentării outsourcing-ului. Trebuie să fim conştienţi că outsourcing-ul nu va soluţiona imediat toate problemele, el trebuie privit ca o strategie îndreptată spre ridicarea profitabilităţii şi întăririi poziţiilor în raport cu concurenţii pe o perspectivă de lungă durată.

După cum se ştie, un rol important în ceea ce priveşte minimizarea pierderilor financiare a unei societăţi comerciale, îl au asigurările.

În acest domeniu rolul de outsourcing îl are brokerul de asigurare, care este un participant profesionist pe piaţa asigurărilor. Un contract de mandat încheiat cu un broker poate aduce doar beneficii unei firme în calitate de asigurat. Brokerul este reprezentantul clientului, în relaţiile, cu societăţile de asigurări, deci acţionează din numele clientului şi-i apără interesele de la prima şi pînă la ultima etapă a derulării unui contract de asigurare. Brokerul este cel ce oferă consultanţă cu caracter financiar şi juridic, privind alegerea corectă a unui asigurător, el negociază condiţiile şi preţul asigurării, oferă în permanenţă sprijin şi consultanţă pentru a evita greşeli în comportamentul clientului său ce pot duce la exonerarea societăţii de asigurare de obligaţia de a plăti despăgubiri. Brokerul de asigurare este cel ce gestionează contractele de asigurare a clientului său.

Asigurările au specificul lor, există o multitudine de nuanţe pe care un nespecialist nu le poate cunoaşte. În majoritatea societăţilor comerciale moldoveneşti de sectorul asigurări e responsabil oricine, numai nu un specialist de management al riscului. Criteriul principal în alegerea unui asigurător este preţul oferit şi nu calitatea produsului de asigurare (nu sunt analizate: capacitatea de plată a societăţii de asigurare, politica de reasigurare, condiţiile de asigurare, calitatea managementului asigurătorului ş.m.d). Şi mai gravă e situaţia cînd de acest sector al firmei e responsabilă secretara sau şeful garajului. Astfel în loc ca asigurarea să elimine probleme, ea însuşi poate deveni problemă pe lîngă toate celelalte. Este necesar ca serviciile de management al riscului şi de asigurări să fie transferate unui broker de asigurare, deoarece puţine companii au la moment specialişti în domeniu.

Autor: Gamurari Veaceslav Vestecom Plus Broker de AsigurareSRL


Sistema Orphus: Greseala in text? Selectati greseala! Si apasati: Ctrl + Enter
Greseala in text? Selectati greseala! Si apasati: Ctrl + Enter

Comentarii:


   01.02.2017 06:02




   12.01.2017 01:01




   26.12.2016 18:12




   26.12.2016 18:12




   26.12.2016 18:12




   26.12.2016 09:12




   26.12.2016 09:12




   21.12.2016 22:12




   21.12.2016 22:12




   21.12.2016 22:12




   18.12.2016 02:12




   18.12.2016 02:12




   18.12.2016 02:12




   10.12.2016 06:12




   10.12.2016 06:12




   10.12.2016 06:12




   04.12.2016 02:12




   04.12.2016 02:12




   04.12.2016 02:12




   02.12.2016 11:12




   02.12.2016 11:12




   02.12.2016 11:12




   16.11.2016 23:11




   16.11.2016 23:11




   16.11.2016 23:11




   22.10.2016 02:10




   22.10.2016 02:10




   22.10.2016 02:10




   20.10.2016 06:10




   20.10.2016 06:10




   20.10.2016 06:10




   13.10.2016 22:10




   13.10.2016 01:10




   13.10.2016 01:10




   13.10.2016 01:10




   04.10.2016 01:10




   15.09.2016 20:09




   13.09.2016 18:09




   08.09.2016 20:09




   20.08.2016 03:08




   15.08.2016 07:08




   14.08.2016 12:08




   08.08.2016 19:08




   31.07.2016 06:07




   30.07.2016 18:07




   23.07.2016 23:07




   14.07.2016 15:07




   08.07.2016 20:07




   19.06.2016 23:06




   15.06.2016 07:06




   09.06.2016 11:06




   01.06.2016 17:06




   25.05.2016 02:05




   06.05.2016 01:05




   23.04.2016 21:04




   23.04.2016 18:04




   22.04.2016 02:04




   21.04.2016 21:04




   13.04.2016 18:04




   05.04.2016 21:04




   05.04.2016 17:04




   03.04.2016 01:04




   02.04.2016 18:04




   22.03.2016 14:03




   22.03.2016 14:03




   18.03.2016 07:03




   17.03.2016 21:03




   11.03.2016 13:03




   11.03.2016 07:03




   04.03.2016 04:03




   03.03.2016 23:03




   20.02.2016 13:02




   20.02.2016 04:02




   07.02.2016 03:02




   06.02.2016 19:02




   10.01.2016 12:01




   18.11.2015 09:11




   03.10.2015 22:10




   01.10.2015 10:10




   26.08.2015 13:08




   01.06.2015 04:06




   24.02.2015 09:02




 Un trecator  26.03.2009 11:03

Nu inteleg cum un broker poate negocia un pret mai mic al asigurarii pentru clientul lui cind insasi remunerarea brokerului e direct proportionala cu aceasta prima de asigurare. Oare brokerul o sa-si reduca el singur comisionul, reducind prima pentru client? Sau el este altruist din nascare, in special in R. Moldova?

Numele*
Comentariul*

Asigurare.md nu poarta raspundere pentru comentarii scrise de utilizatorii portalului. Toate mesajele cu caracter de insultare si nu la tema vor fi sterse.
In Obiectiv
  12 iunie - Ziua Asigurătorilor!
EchipaAsigurare.mdvine cu un mesaj de felicitare cu ocazia"Zilei Asigurătorului"Vă aducem sincere mulţumiri pentru eforturile pe care le depuneţi, Vă dorim consecvenţă şi responsabilitate în activit...
Curs valutar BNM /
EUR 21.0017
USD 17.6425
RUB 0.3038
RON 4.5685
UAH 0.6723






  INS.ORG.RU
Copyright Asigurare.md, 2008. All Rights Reserved. Powered by Server.MD | CMS Web-Programarea - Internet-Moldova
La citarea totala sau partiala si folosirea materialelor publicate pe portalul Asigurare.md, atit pentru publicatiile tiparite cit si pentru cele electronice,
trimiterea catre autor si www.asigurare.md este obligatoriu.